Primul

     Nea Gheorghe

-Nepoate, mergem mâine la pescuit ?

-Daaaa, cum să nu ! Uraaaa !

-Păi atunci du-te de te culcă. Plecăm dimineața la 4

Nu am dormit toată noaptea, stând cu gândul la ziua ce va să vină și de teamă să nu cumva să nu mă trezesc la timp. Aveam 7 ani. Ce știam eu. Dar cum cu trezirea la ore matinale nu am avut niciodată probleme, la  4 eram în picioare și gata de drum. Am plecat cale de  vreo 5 km pe jos până la lac. Lac de munte cu maluri abrupte, adânc dar minunat – lacul Marghitaș. Unchiul înainte, eu ascultător după el. Fără să zică nimic, deși a văzut lacul pentru prima oară, mergem spre .. coada lui, unde căutând pe sub pietre începe să scoată niște gângănii  mici și urâte.

-Hai nepoate, caută și tu !

-Dar mi-e frică de ele

-Hai că nu mușcă!

Și mai cu teamă, mai cu îndemnuri reușesc și eu să scot câteva gângănii din alea.

Privește apoi luciul apei și alege un loc, unde e convins că vom prinde pește. Scoate apoi o bobină cu  fir pe ea, prinde vreo 2 goange în cârlig, învârte de vreo 3 ori montura deasupra capului și zvrrr cu ea în apă.

-Asta rămâne aici. Noi merge mai încolo.

Îmi meșterește apoi o undiță dintr-un băț de alun, îmi arată cum să pun bucăți de gângănii, sau cocoloașe de mămăligă pe cârlig și spor la treabă. Eu cu bățul, el cu o vargă lungă de vreo 5 metri. Emoția pe care am avut-o când pluta s-a dus la fund iar eu am scos primul pește nu se poate descrie. Nu mai știu ce pești erau. Cam așa de o palmă, dar până spre prânz s-au adunat destui.

-Gata, ajunge ! Hai acum să luăm și peștele cel mare.

Strângem ce avem, mergem unde a lansat sfârleaza și apoi începe să bobineze la loc firul aruncat de dimineața. Minune. La capătul lui  se zbătea un pește mare și dolofan. De unde a știut   nu am înțeles nici până în ziua de azi. Plecăm spre casă bucuroși, mai ales eu, cu traista plină.

Acesta a fost primul meu contact cu undița, râmele și toate celelalte. Iar cel care m-a îndrumat a fost unchiul meu, nea Gheorghe, fratele tatei. Mare și pasionat pescar. Copilăria mi-am petrecut-o tocmai în celălalt capăt de țară în Anina, județul Caraș – Severin. Și venea unchiul tocmai de la Comănești cu trenul, cu bagaje dar bineînțeles și cu undițele după el.

Am mai avut apoi partide de pescuit cu el, pe Trotuș, pe lacul Valea Uzului – Bacău. Toate minunate.

Din păcate, azi unchiul, nea Gheorghe, nu mai este. A plecat să pescuiască  undeva pe alte râuri și lacuri.

–  Sărut mâna unchiule !

 

Autor: Laurentiu Burlacu