(sau, cum ar spune unii dintre prietenii mei pescari, marea mea slăbiciune )
Lingurițele rotative (pe scurt, rotativele) sunt unele dintre cele mai versatile năluci pe care le cunosc. Ele se întalnesc într-o multitudine de forme, greutăți și culori, adresându-se pescuitului la toate speciile de răpitori din țara noastră.
Din punct de vedere constructiv, rotativele sunt alcătuite, în principal, din: paletă, ax, lest și ancoră (a se vedea poza de mai jos).
Paleta este întâlnită sub diverse forme, cele mai cunoscute fiind cele rotunjite/ovale (ca cea de sus) și cele alungite, în formă de frunză de salcie. Forma paletei este foarte importantă, ea dând magnitudinea vibrației emisă de rotativă, precum și modul în care evoluează în apă. De regulă, rotativele cu paleta rotundă/ovală sunt folosite în zone care au curenți relativ slabi, iar cele cu paleta mai alungită în zonele cu ape mai rapide, dar nu numai.
În ceea ce privește pescuitul cu rotative, în funcție de forma paletei, de unghiul pe care îl face paleta față de ax (atunci când evoluează în apă) și de greutatea lestului, ținând cont evident și de curentul apei, le putem dirija convenabil – alegând corespunzător intervalul de timp între momentul în care rotativa intră în apă și momentul în care începem să mulinăm, controlând viteza de recuperare și în funcție de cum ținem vârful lansetei (în sus, paralel cu apa, spre apă) putem reuși să accesăm diverse zone ale apei, ceea ce face ca aceste năluci să fie atât de versatile.
Există și un mic impediment în folosirea rotativelor – răsucirea accentuată a firelor, nu de puține ori ajungându-se la neplăcutele „peruci” pe firele de pescuit atunci când pescuim intensiv cu aceste năluci. Drept soluție la această problemă, recomand folosirea firelor monofilament și a vârtejelor duble/triple sau a celor cu rulment, care estompează destul de bine efectul de răsucire indus de rotative.
Pe Prut, am capturat (și eliberat) nenumărate știuci, avați, cleni și bibani, chiar și un șalău, pescuind cu rotative. Pentru mine, sunt nălucile cu cel mai bun randament și am să le folosesc în continuare, dar nu am să ezit să folosesc, din când în când, și celelalte tipuri de năluci (doar ca să îmi confirm mie, iar și iar, că rotativele sunt cele mai bune ).
Trusele mele cu rotative (în continuă expansiune ):
Câțiva dintre peștii prinși de mine, pescuind cu rotative, pe Prut:
Autor: Sorin Iftene
Felicitari Soirin.Un material excelent.Poze de poveste.Abia astep sa pescuiesc in compania ta din nou pe acest superb Râu.