Al doilea
Titi
Au trecut anii. Între timp am ajuns în celălalt capăt de țară la Iași. Facultate, căsătorie, copii. Toate astea au făcut ca pasiunea pentru pescuir să treacă mai pe planul doi. Dar microbul era acolo. În stare latentă, așteptând momentul prielnic pentru a reveni la viață. Și acest monet a venit. Exact cum s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, acea cheamare a răsunat iarăși și mi-a răscolit simțurile
”- Laurențiu mergi cu noi la pescuit ? ”
Răspunsul era clar și a venit de la sine. Chemarea a fost făcută de Titi, prieten și tovarăș de bălți.
”- Unde, când cum?”
”- Păi mâine, la Movileni. Impreună cu Bogdan, Adi”
”- Dar astăzi e vineri, nu sunt pregătit, ”
”- Las că rezolvăm noi”
A doua zi dis de dimineață prezent la întâlnire. Ba l-am luat și pe băiatul meu cu mine. La baltă primim de la tovarășii mei două bețe, viermi, râme și ”fir întins”. Carașii au început să se adune unul câte unul în juvelnic. Satisfacție garantată.
Dar, în acelați timp, rotițele au inceput să se învârtă tot mai repede. Am nevoie neapărat de unelte de pescuit. Nu se mai poate așa. Bețe, lansete, fire, mulinete cârlige, etc, etc. Următoarea partidă nu trebuia să mai prindă nepregătit. Internetul nu apăruse. Nu existau surse de inspirație, poze, filme. Totul trebuia făcut, doar din incercări, probe, reușite și eșecuri.
Am luat apoi la rând și alte bălți, însoțiti fie de colegii mei, alteori chiar și singur. Doar că de data aceasta pasiunea pentru pescuit avea să rămână mereu vie și parcă tot mai arzătoare.
Autor: Laurentiu Burlacu
Prima parte aici:
Comenteaza