Încadrare sistematică
Ordinul: Cypriniformes
Familia: Ciprinidae
Specia: Aspius aspius (Linnaeus, 1758)
Denumiri populare: avat, haut, aut, guran, lupul obleților.
Avatul este un reprezentat unic al familiei Cyprinidae, această caracteristică fiindu-i conferită de modul în care acesta se hrănește. În vreme ce toți ceilalți membri ai familiei amintite duc un mod de viață pașnic în raport cu alte specii de pești, avatul întrunește caracteristicile speciilor răpitoare și anume vânează solitar sau în grupuri și se hrănește cu prada capturată, care de cele mai multe ori este alcătuită din specii de pești cu o talie mică, cum sunt, spre exemplu, obleții.
Corpul avatului este alungit, fusiform, hidrodinamic, comprimat lateral. Capul este conic, gura este dispusă terminal, având o deschidere mare raportată la dimensiunea totală a capului. Deși este o specie răpitoare, gura avatului nu este dotată cu dinți mandibulari ci doar cu dinți faringieni, acest lucru datorându-se în special modului în care avatul vânează și anume prin absorbție. Ochii sunt evidenți, bine reprezentați, văzul jucând un rol important în capturarea prăzii. În continuarea capului, profilul dorsal urcă brusc formând o cocoașă, evidentă, în special, la exemplarele adulte. Specific ciprinidelor, înotătoarele sunt dispuse în două perechi (ventrale și pectorale) și trei neperechi (dorsală, anală și caudală). Coloritul este prin excelență argintiu pe flancuri (fapt care îi atrage și supranumele de tarpon de apă dulce), verde închis în partea dorsală și alb pe partea ventrală. Tabloul cromatic este completat de nuanțele maro-cărămizii pe care le capătă în special înotătoarele dispuse perechi, mai ales la exemplarele adulte. Linia laterală, nu foarte evidentă, este completă.
Din punct de vedere a condițiilor de mediu, avatul este considerat un pește nu foarte pretențios, capabil să facă față unor modificări moderate ale parametrilor fizico-chimici ai apei. Specie reofil-stagnofilă, avatul este răspândit în mod nativ în râurile și lacurile din arealul central european, precum și în nordul Asiei Mici. În țări precum China, Italia, Franța, Belgia etc a fost introdus, în special, pentru pescuitul sportiv. În România este întâlnit cu precădere în următoarele ecosisteme acvatice: Dunăre (respectiv în toate bălţile luncii inundabile şi ale Deltei), Complexul Razelm, lacurile litorale, Tisa, Someş, Crişul Repede, Mureş, Bega, Timiş, Cerna, Jiu, Olt, Vedea, Argeş, Neajlov, Ialomiţa, Siret, Prut, Suceava, Moldova, respectiv Bistriţa.
Maturitatea sexuală apare în jurul vârstei de 4 – 5 ani. Reproducerea debutează în lunile martie-aprilie, când temperatura apei atinge 6-10℃, și poate continua până în luna iunie. Pentru acest proces temperatura optimă a apei este cuprinsă între 8-10℃, însă studiile de specialitate relevă limite cuprinse între 4,5℃ și 14,5℃. În vederea reproducerii, exemplarele mature sexual formează cârduri ce migrează în amonte pe râuri și pâraie, pentru a găsi condiții mediale optime pentru acest proces. Depunerea icrelor se realizează în locuri cu un curent susținut al apei, unde substratul este tare, fiind format din pietriș sau nisip. În funcție de dimensiunea femelelor, acestea pot expulza între 58.000 și 500.000 icre, cu diametrul de aproximativ 1,6 mm/buc, care, după fecundare, aderă de substrat sau de vegetația existentă în zonă. După depunerea pontei, în funcție de temperatura apei, ecloziunea icrelor poate dura între 10 și 15 zile. Larvele proaspăt eclozate au dimensiuni cuprinse între 5 și 6 mm. Exemplarele juvenile formează mici cârduri cu rol în protecție și hrănire, în timp ce exemplarele adulte au tendința de a duce un mod de viață solitar.
În ceea ce privește regimul de hrănire, avatul este o specie diurnă care în primele stadii ale vieții se hrănește cu larvele altor pești, larve de insecte, moluşte mici, crustacee și viermi. Exemplarele adulte devin preponderent ihtiofage, hrana principală a acestora fiind alcătuită din cârdurile de obleți, omniprezenți în arealul de răspândire a avatului. Însă diverse studii au demonstrat că în dieta avatului își pot face loc exemplare mici de babușcă, caras, scobar sau chiar clean, în strânsă legătură cu densitatea acestor specii în zona studiată.
Autor: Emanuel Măgdici
Bibiliografie
-
http://cheilenerei.usab-tm.ro/docs/pesti/Aspius%20aspius%20LINNAEUS_1758.pdf
-
https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Pe%C8%99ti_de_ap%C4%83_dulce
-
https://www.cabi.org/isc/datasheet
Pescuit Sportiv
Dimensiunea minima admisă pentru reținere: 30cm
Avatul este foarte apreciat de pescarii sportivi, deoarece, fiind peste rapitor, ataca cu mare elan carligul cu nada oferit corespunzator, prilejuind pescarilor sportivi clipe extrem de placute. Cercetarea atenta dezvaluie repede locurile unde avatul vaneaza obleti, de regula in compania altor confrati. Pescuitul la avat da rezultate bune incepand cu luna martie si pana in zilele cu inghet din noiembrie-decembrie, dar foamea lui atinge apogeul dupa perioada depunerii icrelor, in aprilie, cand ataca totdeauna carligul nadit. Isi schimba locul in permanenta, urmarind grupurile de obleti. Se pescuieste mai eficient dimineata si seara, dar daca nu si-a satisfacut pofta, avatul vaneaza chiar si in orele de pranz ale zilelor calduroase de vara, cand poate fi de asemenea prins.
Trebuie avut in vedere faptul ca avatii de dimensiuni mici si medii vineaza in “haita”, deci pe locul in care ati avut o captura e bine sa insistati. Avatii de dimensiuni mari sant, in general, solitari dar exista situatii in care doi sau trei avati mari vineaza cooperand, unul intrand abrupt in cardul de albitura, capturind cativa pestisori si lasand in urma cardul imprastiat, care reprezinta o prada usoara pentru parteneri.
Ca tehnica, indiferent daca se pescuieste de pe mal sau din barca, sant recomandate lansarile in eventai, din ce in ce mai lungi, permitind explorarea intregii zone accesibile si evitand trecerea unei capturi in drill printr-o zona neexplorata. Deasemenea, in cazul in care observati avati urmarind naluca, dar nefinalizand atacul, ceva este in neregula. Schimbati naluca sau viteza si metoda de recuperare.
Trebuie de stiut faptul ca raul Prut ascunde o populatie de avat foarte numeroasa.Confluentele si locurile involburate sunt cele mai propice gasirii acestui Lup al obletilor.Exemplarele capitale adora aceste locuri.
La pescuitul avatului se utilizeaza o varga mai puternica, mai rigida, avand in vedere greutatea relativ mare a pestelui, precum si distanta la care trebuie aruncat carligul.
Echipamentul folosit in pescuitul avatului este cel de clasa Medium-Light, cu o extrema in clasa Ultra Light. Importanta este reglarea perfecta a franei mulinetei, avand in vedere atacul violent al avatului asupra nalucilor. Firele recomandate sant cele monofilament cu vizibilitate redusa si elasticitate moderata, dar se pot folosi si fire multifilament impreuna cu leaderi din fluoro-carbon. Grosimile recomandate se incadreaza intre 0,20 si 0,30 mm pentru monofilamente si 0,10-0,16 pentru multifilamente.
Dintre momeli, de obicei se folosesc cele artificiale. Avatul nu spune nu lingurițelor rotative, voblerelor, oscilantelor, șadurilor, cicadelor. Uneori pescarii de feeder pot avea surprize cu avați prinși la viermuști.
Rotativele:
Trebuie sa permita o evolutie in straturile superficiale, cu viteza de rotatie si frecventa mare. Eficiente sunt si rotativele cu paleta montata direct pe axa, fara “calaret”. In general cele argintii, cu sau fara glitter, desi am prins avat la o rotativa Mepps albastru metalic si am vazut un avat trecut bine de 2 kilograme prins la o rotativa neagra cu puncte galbene.
Oscilantele:
Sunt (dupa unele pareri) chiar mai prinzatoare decit rotativele. Se folosesc modelele mici, alungite si subtiri, recuperate rapid, la suprafata.
Voblerele:
Sunt probabil cele mai versatile naluci pentru avat. Poppere, stick-bait-uri, voblere floating sau suspending, toate isi pot gasi utilitatea in pescuitul avatului. Ca regula generala, voblerele minnow, cu bataia marunta sant ideale. Marimea nu trebuie exagerata, cele de 5-6 cm fiind un maxim posibil. Spectaculos este pescuitul avatului cu micro-voblere (2-3 cm) si echipament din clasa Ultra Light. Un drill cu un avat mai rasarit, avand fir de 0,12-0,14 este datator de fiori, dar si de satisfactii. O metoda interesanta este “jucarea in loc” a voblerului, lansand in zona in care se afla avatii si lasand voblerul sa lucreze sub actiunea curentului, ridicandu-l din cand in cand, din varful lansetei. Pattern-urile folosite sant in general cele naturale, imitand pestisorii prada (Silver, Shad, etc.). Gama de modele este foarte larga, de la Rapala Floating Minnow, Shad Rap, Husky Jerk sau Count-Down la Rebel Ghost Minnow sau Yo-Zuri Pins Minnow.
Daca doriti mai multa adrenalina va recomand si pescuitul cu poppere, este super-spectaculos, toate atacurile avand loc la vedere oferind pescarului clipe de neuitat. Dintre poppere, recomandate ar fi Rapala Skitter Pop sau Rebel Pop R.
In final trebuie precizat faptul ca avatul mai are o particularitate: poate oferi partide de povestit la nepoti sau poate oferi crunte dezamagiri, existand zile in care vaneaza frenetic, dar refuza cu indaratnicie orice naluca oferita.
Gumele
In cazul in care ati vazut atacuri de avat si apoi au incetat brusc, incercati sa faceti o schimbare rapida.E posibil ca avatii sa vaneze pe substrat.Folositi jiguri 8-10-12g pe care armati gume care sa nu depaseasca 7,5cm, de culoare cat mai naturala.
Nu disperati, si maine e o zi!
Fir Intins!
Trebuie avut in vedere faptul ca avatul nu ataca niciodata cu soarele in fata, lumina foarte puternica nefiind pe placul rapitorului.
Comenteaza